marți, 5 iulie 2011

dulceaţa de nuci verzi, chilimbarul din cămară

Ştiu că este cam târziu să-ti povestesc despre dulceaţa de nuci verzi, dar sper că pot să mai fie nuci mai târzii ca şi al meu (în zonă de munte). Oricum, poate fi de folos la anul, nu?!
Trebuie să-ţi mărturisesc că, deşi aveam posibilitatea să fac această dulceaţă, întotdeauna mă feream pentru că ştiam o groază de „poveşti” despre ea: că este greu de făcut, că te murdăreşti pe mâini, etc. Ei bine, nu, nu este aşa. Am găsit o reţetă deosebită la o prietenă de a mea, şi mi s-a părut interesantă, de aceea am să-ţi povestesc şi ţie despre ea.

Ingrediente:
100-120 nuci (în funcţie de mărime)
1kg zahăr brut din zahar de trestie
750ml apă
1 baton scorţişoară
3 cuişoare
sucul de la o lămâie
Preparare:
Cred că partea cea mai grea este curăţatul, dar nu trebuie să te sperii prea tare. Migăloasă este şi dulceaţa de cireşe sau vişine la care trebuie să le scoţi sâmburii.
Deci,te înarmezi cu ceva răbdare, mănuşi de menaj (ceva mai groase), un cuţit mic şi cu lama subţire (eu am un cuţit pentru curăţat legume, micuţ şi cu vârful încovoiat – ca la papucii turceşti, cei  din poveştile lor minunate şi cu 1000 de nopţi).
Curăţă nucile  de coaja verde, grosimea este diferită de la nuc la nuc, dar media este de aproximativ 3-4 mm.

Pregăteşte un bol cu apă rece şi, pe măsură ce cureţi nucile, le răstorni în bolul cu apă pentru a nu se oxida. Dar să nu arunci  cojile   căci din ele se pot face diferite tratamente (despre un tratament am să-ţi povestesc). După ce ai curăţat nucile (mie mi-au luat cam 1 oră), le laşi în apă rece cam 48 de ore. Dar nu uita: apa trebuie schimbată cât mai des. Sincer să-ţi spun, nu am numărat de câte ori am schimbat apa, dar sigur mai mult de 5-6 ori. De câte ori treceam prin bucătărie, de atâtea ori aruncam apa veche (care se cam înverzea). Pune un capac  peste nuci pentru ca ele să rămână în apă în permanenţă. Cert este că, la a şasea oară apa era limpede şi nu mai era verde. Pune la fiert într-o cratiţă cam 2 litri de apă şi când dă în clocot răstoarnă nucile pe care le-ai strecurat de apă. Când începe să fiarbă le ţii cam 5 minute şi le răstorni într-o strecurătoare, le speli rapid în jet de apă rece şi mai repeţi odată operaţiunea de opărire a nucilor. Dar în timp ce  te ocupi cu aceasta poţi pregăti siropul astfel: Pune într-o cratiţă 750 ml apă, 1 kg de zahăr brut de trestie de zahar (este mai acceptabil), 1 baton scorţişoară şi 3 cuişoare. Fierbe siropul până acesta se încheagă. Răstoarnă pe o farfurie câteva picături de sirop, iar ele nu trebuie să se împrăştie. 

Oricum, când el este gata se colorează puţin în auriu de la scorţişoară şi cuişoare. Răstoarnă peste siropul închegat nucile pe care le-ai opărit şi mai ţii pe foc cam 1 oră (după ce începe să fiarbă, dar la foc foarte mic). Pune odată cu nucile şi sucul de lămâie şi chiar şi coaja pe care o scoţi când este gata. Poţi să faci o probă mai înainte: picăturile scurse pe farfurie trebuie să rămână ca nişte mărgele.

Închizi focul, şi răstorni dulceaţa fierbinte în borcane. Închide cu capace şi pune la răcit între pături, dar cu gura în jos. Mie mi-au rezultat 3 borcane de 450 ml şi un castronel (cred că 150ml) pe care l-am  consumat imediat. 
Să ştii că şi eu m-am mirat că scorţişoara şi cuişorul sunt ingredientele care însoţesc nucile, dar ce mi-am spus, hai să încerc! Ei bine, ele mi-au colorat dulceaţa aşa cum mi-ar fi plăcut şi mi-au parfumat-o aşa cum mi-aş fi dorit!  După atâta trudă meriţi să guşti fără sfială. Plimbă puţin  în gură mingiuca aceea mică şi parfumată şi simte-i mireasma ce-ţi invadează nările şi gustul unic ce-ţi stăpâneşte simţurile. Este o surpriza, căci ceea ce ai în farfurie este unic şi de neegalat, iar dacă ai crezut că totul se termină aici, să ştii că te-ai înşelat! Închide ochii şi pune-ţi o dorinţă, căci pomul cu frunze de un parfum unic este regele grădinii şi cu siguranţă el te va purta spre comoara  viselor de chihlimbar ce se revarsă cu multă dărnicie la început de fiecare vară. Iubeşte acest dar căci este unic şi minunat , şi, în cicluri repetate, el Regele, te va răsplăti cu mărgele de chihlimbar să le prinzi cu duioşie în cămară.

6 comentarii:

  1. Si dulceata si postarea m-au dat gata !

    RăspundețiȘtergere
  2. O bunatate aceasta dulceata!
    Te pup!

    RăspundețiȘtergere
  3. @Mandala
    Multumesc, esti o dulce precum aceasta dulceata.
    pupici

    RăspundețiȘtergere
  4. @Alynusa
    Asa cum spuneam, castronelul din imagine s-a topit imediat ce am reusit sa-i fac poze. Ideea cu scortisoara si cuisoarele este minunata, iti garantez.
    pupici

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumesc Zazuza, dar asa am vazut aceasta dulceata, mici si delicate mingi de chihlimbar, minunat dar!

    RăspundețiȘtergere