vineri, 15 aprilie 2011

Premiul Kreativ Blogger, de la mandala http://laboratoruldemagie.blogspot.com


Ca de obicei, buna mea prietenă (pot sa spun aşa, nu?), mă onorează cu încrederea pe care mi-o acordă, eu , doar un mic bucătar amator, ce încearcă să facă viaţa mai plăcută celor din jur.
Am primit acest premiu de la Mandala, http://laboratoruldemagie.blogspot.com, de la care sunt sigură că avem cu toţii ceva de învăţat, sau măcar de „tras cu ochiul”.
Şi cum orice premiu, pe lângă faptul că mă onorează, mă obligă  să respect unele reguli.

Prima, aşa cum spune şi buna mea prietenă Mandala, este mai uşoară, şi anume să vă povestesc 10 lucruri care îmi plac foarte mult:
  1. Vă iubesc pe voi toţi care veniţi la mine în vizită
  2. Iubesc foarte mult toate fiinţele care ne fac onoarea de a trăi alături de noi
  3. Iubesc toate florile care ne încântă privirea şi ne parfumează zilele, oricât de întunecate pot fi
  4. Îmi place să gătesc, şi-mi petrec timpul cu foarte multă plăcere în mica mea bucătărie
  5. Îmi iubesc şi respect toţi prietenii care sunt toate persoanele care fac parte din viaţa mea, sau trec pe lângă mine
  6. Îmi plac foarte mult culorile, căci ele sunt parte din fibra noastră, şi le combin cu plăcere ca şi cum atunci fac cunoştinţă cu ele
  7. Iubesc Arta, indiferent de manifestare şi domeniu
  8. Iubesc Muzica Clasică, în mod special Mozart
  9. Îmi iubesc micuţa mea grădină, la care muncesc cu foarte multă plăcere
  10. Şi recunosc şi eu, îmi plac foarte mult dulciurile

A doua regulă mă pune în mare dificultate. Din toţi prietenii mei trebuie să aleg doar 10 pentru a transmite acest minunat premiu mai departe, şi în primul rând acest premiu merge la toate blogurile pe care le urmăresc pentru că pe ele le-am descoperit şi-mi plac foarte mult.
Şi din multitudinea de bloguri, trebuie să aleg totuşi 10. Acestea sunt:

  1. Alynusa  , http://bucatariaalynusei.blogspot.com
  2. Petronela, http://lacucinadipetro.blogspot.com
  3. Cristina, http://cristina-k.blogspot.com
  4. Ionela, http://bucatariaionelei.blogspot.com
  5. Cellya, http://torturigalati.blogspot.com
  6. Tanja, http://tanjascookingcorner.blogspot.com
  7. Cristina, http://criss75-despremine.blogspot.com
  8. Luciana, http://luciana-rawstyle.blogspot.com
  9. caietul cu retete, http://reteteculinarepentruincepatori-vio.blogspot.com
  10. si nu  în ultimul rând, bunului meu prieten Miodrag, http://surac-suromania.blogspot.com

Vă aştept cu drag pe toţi să vă luaţi premiul, pentru că îl meritaţi!


4 comentarii:

  1. Dear Gratziela,

    thank you so much for this beautiful Award!!! I feel very honoured and am so happy that you like my blog!!! As far as I understood (thanks to the Google Translator :D) the rule of passing over this blogger award is to write 10 things about myself, and pass the award on to 10 blogs I like. Is that correct?
    Once more, THANK YOU, you made my day!!! :)))))

    Greetings from Austria!
    Tanja

    RăspundețiȘtergere
  2. @Tanja
    yes, you're right!
    Rule No. 1 is to expose 10 things you like.
    Rule 2 is to send this wonderful award 10 other blogs that you appreciate.
    And yes, I really like your blog, is refined and pleasant.

    RăspundețiȘtergere
  3. Draga mea, multumesc pentru premiu si pentru ca te-ai gandit la mine.

    RăspundețiȘtergere
  4. Draga Gratiela,

    nici nu sti cat de emotionata m-am simtit cand am vazut ca sunt apreciata de o persoana pe care o admir. Iti multumesc din suflet si cu mandrie voi respecta cele doua reguli.
    Te imbratisez,
    Luciana

    RăspundețiȘtergere