Ce plăcut este parfumul delicat al tarhonului. Îmi place foarte mult, şi, ca atare, îl folosesc de câte ori mi se iveşte ocazia.
Pentru un prânz în fugă, când timpul este foarte scurt, îmi place foarte mult să gătesc cartofi, mai ales noi, cu mult tarhon, smântână şi „un pui de mămăliguţă”. Poate fi foarte bine o garnitură la ceea ce-ţi place ţie.
Nr. porţii: 4
Timp de preparare: 15 minute
Timp de gătire: 20 minute
Dificultate: foarte uşor
Categorie: de gătit foarte uşor, mâncăruri
Ingrediente:
500 gr. cartofi noi mijlocii
50 ml ulei de măsline
tarhon
cimbru
sare
smântână pentru servit
preparare:
Curăţă cartofii de coajă, spală-i cu apă rece, apoi îi tai în cuburi de 2-3cm. Într-o cratiţă răstoarnă uleiul, aşează cartofii, ½ cană de apă (cam 100ml apă), sărează după gust, pune capacul şi lasă să fiarbă înăbuşit la foc potrivit. Este bine să nu amesteci prea des, pentru că rişti sa se sfărâme cartofii. Stratul de cartofi trebuie să fie subţire (de preferat un singur strat). Ei fierb „înăbuşit” la aburii ce se formează.
Când sunt aproape gata, spală în jet de apă rece tarhonul şi cimbrul, taie-le mărunt aşa cum îţi place, apoi le răstoarnă peste cartofi. Închide focul şi mai lasă puţin capacul, cam 10 minute pentru ca tarhonul şi cimbrul să îmbrăţişeze cartofii şi să se contopească în parfumuri.
Separat, dacă îţi place, poţi să faci o mămăligă. Eu aşa ca aici o fac Adaugă în farfurie smântână adevărată (din piaţă este mai sigur decât din supermarket-uri!). Ornează cu tarhon proaspăt.
Poate că ţi se pare o reţetă banală, fără nimic spectaculos în ea. Ei bine, te înşeli!
Nici nu poţi să-ţi închipui ce miresme îţi umplu nările, dând năvală în simţuri, uimindu-le, răsfăţându-le şi apoi mângâindu-le cu duioşie. Plimbă în farfurie un boţ mic de mămăligă şi vei constata că smântâna cea cu mofturi şi nazuri, este acum bună prietenă cu cartofii cei cuminţi, căci pomădeala de tarhon a îmbrăţişat cu dragoste această prietenie. Nu te sfii, tăvăleşte mămăliguţa în smântână şi muşcă cu poftă din cartoful auriu căci acum este ocazia să visezi la zile lungi de vară cu cercei verzi şi brăţări de fructe dulci, precum vacanţa de vară, scurtă şi plină de mister.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu