marți, 11 octombrie 2011

raw vegan_pâté din dovlecei (1)


Da, ai auzit bine, raw vegan!  De ceva timp am trecut la raw vegan food şi mă simt excelent. Mai greu este cu Paul, care nu doreşte nici măcar sa renunţe la carne, deci sunt în mare dificultate. Oricum eu nu gătesc  cu carne, dar asta este altă poveste….
Am descoperit că mâncarea raw vegan poate fi delicioasă, am descoperit gusturi şi parfumuri noi, de existenţa cărora nici nu ştiam… Dar am să-ţi povestesc altă dată.
Am descoperit abia acum dovlecelul, adevăratul dovlecel cu gustul şi parfumul său natural, şi nici nu mi-aş fi putut închipui cât poate fi de bun aşa „crud”. Este o adevărată revelaţie.
Am găsit la Ligia Pop  o reţetă de pâté din dovlecei, delicioasă, dar eu am încercat altceva, mai întâi că nu aveam toate ingredientele, dar şi pentru că îmi place să inventez, să combin.
Deci iată ce am făcut eu:

Timp de preparare: 15 minute
Dificultate: uşor
Categorie: antreuri, raw vegan

Ingrediente:
1 dovlecel mijlociu (de preferat „în lapte”)
1 morcov mic
3 căţei de usturoi
4-5 ciuperci champignon
sare marină după gust
3-4 linguri ulei măsline presat la rece (opţional) sau ulei de floarea soarelui extravirgin.
Preparare:
Spală bine în jet de apă rece toate legumele şi lasă-le la scurs pentru scurt timp. Taie bucăţi de 3-4 cm şi le răstoarnă într-un blender. Adaugă usturoiul curăţat de coajă şi puţină sare marină. Mixează bine până totul devine o pastă şi adaugă puţin ulei.
Pot să-ţi spun că am ajuns la concluzia că am început să redescopăr noi gusturi şi texturi aşa cum nu am făcut niciodată. Aventura abia acum începe, şi sincer să-ţi spun, îmi place foarte mult.
Gustă şi spune-mi ce simţi?!
Noi gusturi şi texturi îţi invadează simţurile parcă amorţite de monotonie, curiozitatea îţi învinge teama de nou şi, plăcut surprins, priveşti cu coada ochiului la grădina încă plină de verde. Toată grădina o găseşti în inima ta căci iarna ce va să vină nu-ţi va rupe iubirea de verde.



6 comentarii:

  1. Cred ca e o adevarata nebunie!!!
    Nu mai spun ca arata si foarte bine!!
    Te pup!

    RăspundețiȘtergere
  2. N-am mancat niciodata facut asa, dar arata tare bine. ;)

    RăspundețiȘtergere
  3. Felicitari! Ma bucur ca ai ales calea cea raw vegana.Reteta este tentanta. O voi incerca si eu, cu siguranta.
    Cu drag,
    Luciana

    RăspundețiȘtergere
  4. Alynusa,
    Este o adevarata surpriza,
    pup si eu

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumesc Luciana,

    pacat ca nu reusesc sa-l conving pe Paul, dar cine stie?....
    calde salutari

    RăspundețiȘtergere