vineri, 3 februarie 2012

vegan_cartofi şi curry


Dacă ar fi să intru intr-un  joc în care ar trebui să-ţi povestesc despre cartofi, atunci vei avea destul de stat la taifas cu mine, căci, în dragostea mea pentru acest gogoloi, găsesc mereu şi mereu diferite combinaţii, care, la un moment dat, mă cuceresc şi mă îmbie spre repetări destul de dese.
O combinaţie preferată pentru mine este cartofi şi curry.

Nr. porţii: 4
Timp preparare: 40 minute
Timp gătire: 15 minute
Categorie:  mâncăruri, de gătit rapid

Ingrediente:
500gr. cartofi (de preferat roşii)
1 lingură rasă curry
1 linguriţă paprică dulce
piper negru măcinat
sare grunjoasă
4-5 căţei usturoi
4-5 linguri ulei
tarhon
frunze pătrunjel 

Preparare:
Spală bine cartofii şi-i pune la fiert în apă rece cu puţină sare . După aproximativ 30 minute poţi să vezi dacă sunt fierţi, de preferat ar fi să fie foarte puţin tari la mijloc (deci aproape fierţi). Pune-i în apă rece cam 15 minute, după care curăţă-i de coajă şi apoi îi tai în cuburi 3-4cm sau după cum doreşti. Încinge într-o cratiţă, la foc mijlociu, 4-5 linguri de ulei şi aromează uleiul cu câteva felii subţiri de usturoi, iar după ce s-au înmuiat puţin, înlătură usturoiul şi adaugă cartofii. Amestecă uşor cu o spatulă din lemn, pune capacul, lasă focul domol, iar după 5 minute adaugă pomădeala şi fandoseala, care dă culoare şi gust rotofeilor: paprică dulce, curry, piper şi sare după gust.

 
Amestecă cu mare grijă să nu se sfărâme cartofii sau să se lipească de cratiţă. Mai ţine pe foc 5 minute (fără să plimbi spatula în cratiţă), după care închide focul şi presară deasupra frunze de tarhon şi pătrunjel tăiate mărunt. Pune capacul şi mai ţine acoperit încă 2-3 minute.
 
Spune drept, te-ai gândit la acest amestec? Dacă da, atunci ştii ce înseamnă, iar dacă acum încerci pentru prima oară nu vei regreta. Mirosul parcă plin de mister de curry a invadat bucătăria, iar auriul strălucitor pictat în farfurie te plimbă cu gândul la poveşti de pe tărâmuri îndepărtate. Gustul puţin amărui şi parfumul Indiei îndepărtate conferă cartofilor un aer exotic de mult pierdut, şi cu fandoseala asta nouă devine printre preferaţii mei. 

6 comentarii:

  1. super...as fi pus si o lingurita de susan...in farfuria mea :)...daca-mi dai !

    RăspundețiȘtergere
  2. Coco,
    Te servesc cu mare placere. Si, sigur, este bun si cu ceva seminte.

    RăspundețiȘtergere
  3. Arata superrr!
    De trecut pe lista!
    Te pup!

    RăspundețiȘtergere
  4. Sunt sigura ca-i minuata reteta, trebuie sa o fac. Te asteapta premiul "Cel mai frumos blog" si din partea mea. Multumesc mult pentru tot ce impartasesti cu noi. O zi buna.

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumesc mult Dina.
    Vin in vizita la tine.

    RăspundețiȘtergere