joi, 12 aprilie 2012

bomboane cu nuci



Îmi plac dulciurile, este un viciu de care nu mă pot lăsa.
Am renunţat la foarte multe, de bună voie, dar la dulciuri nici nu mă gândesc să renunţ, dar totuşi, mă uit şi la ce combinaţii fac. Şi, trebuie să recunosc, cele mai bune dulciuri sunt fructele aşa simple.

Am descoperit avocado de curând şi pot spune că este un ingredient minune pentru dulciuri. Înlocuieşte untul, de oricare ar fi.

„ Din punctul de vedere al nivelului de grăsimi, avocado a fost asemănat cu untul, aproximativ 85% din caloriile unui fruct provenind din grăsimi. Însă, spre deosebire de unt, care conţine preponderent grăsimi saturate, avocado are în compoziţie mai ales grăsimi ce sunt reprezentate de fitosteroli (beta-sitosterol, campesterol, stigmasterol), cu rol esenţial în combaterea inflamaţiilor din corp. Iar cea de-a treia categorie de grăsimi „bune" din avocado, acizii oleici, care favorizează absorbţia unor substanţe nutritive din hrană. De asemenea, aceştia sunt acizi graşi mononesaturaţi, recunoscuţi pentru efectul de reducere a riscului de boli cardiovasculare.
Fructul avocado are un conţinut redus de carbohidraţi (doar 19% din calorii provin din glucide) şi, de asemenea, are un indice glicemic scăzut (modul în care carbohidraţii din alimente influenţează nivelul de glucoză din sânge). În plus, aproximativ 150 de grame de avocado conţin între 7 şi 8 grame de fibre alimentare, esenţiale pentru reducerea nivelului glucozei din sânge. Atunci când cumperi avocado, asigură-te că este copt, adică puţin moale, dar fără puncte maronii sau crăpături ale cojii. Dacă are gâtul uşor alungit (adică fructul nu este rotund) înseamnă că fructul a fost lăsat să se coacă în copac şi a fost cules crud, deci are o concentraţie mai mare de substanţe nutritive. În cazul în care nu găseşti la magazin avocado copt, cumpără-l crud (verde, tare, fără „vânătăi") şi ţine-l într-o pungă de hârtie sau în coşul de fructe, la temperatura camerei, câteva zile. pe măsură ce se coace, coaja se închide la culoare. Până ce nu se coace, nu pune avocado la frigider, însă după ce a ajuns la maturitate, îl poţi păstra la frigider timp de o săptămână.” Sursa aici (http://www.adevarul.ro/life/sanatate/alimentatie/adevarul_sanatate-avocado-beneficii-consum-preparare-retete_0_650335430.html#)

Un dulce pe care l-am făcut de Florii sunt nişte bomboane foarte de uşor de preparat şi care au reprezentat o victorie, căci, eu fiind singura în tabăra raw (şi uneori ajutată şi de copilu’) trebuie să-mi conving musafirii că şi raw se pot prepara dulciuri rafinate şi sănătoase.


Ingrediente ( 20 bucăţi)
1 avocado
15 curmale
3 linguri cacao
2 căni nuci autohtone
1 lingură miere polifloră

            Pentru tăvălit:
            1 cană nuci autohtone
            2 linguri cacao


Preparare:

Ai grijă să pui curmalele la înmuiat de cu seară, şi a doua zi treci la treabă!
Macină nucile, atât cele pentru compoziţie cât şi cele pentru pomădare.
Mixează curmalele , fără sâmburi, până ce acestea devin o pastă. Mai adaugă, dacă este cazul, puţină apă în care s-au înmuiat curmalele ca să se poată mixa bine.
Curăţă avocado şi-l zdrobeşte cu o furculiţă sau spatulă de piure până ce obţii o pastă.
Răstoarnă peste avocado nucile măcinate, cacao, pasta de curmale şi mierea.

Nu sunt un fan arome, chiar şi vanilia obţinută din păstaie, poate doar în creme de vanilie. În rest las aromele naturale să mă încânte.

Pomădeala o faci aşa: macini fin nucile şi le amesteci cu 2 linguri cacao bio, dar poţi s-o înlocuieşti cu praf de roşcove care mie îmi place foarte mult.

Umezeşte uşor palmele în apă rece şi învârteşte în palme gogoloaie mici din compoziţie, de mărime dorită, apoi le tăvăleşte în pomădeală.


 
Cam atât. Nu este complicat şi rezultatul este uimitor.

Ştii, atunci când am gustat am crezut că în această mingiucă am adunat cea mai fină ciocolată, delicată şi rafinată, pufoasă şi alintată. Am închis ochii şi mi-am înfundat simţurile, cu moleşeala unei plăceri inexplicabile, în parfum de roşcove ce se unduia în rotocoale spiralate şi adunând plăcerile dulci şi calde  ale unei seri de duminică.

9 comentarii:

  1. Multumesc mult Brandusa.
    O viata luminata iti doresc.

    RăspundețiȘtergere
  2. Sarbatori cu bucurie, cu multa liniste in suflet Gratzi! Paste Fericit!

    RăspundețiȘtergere
  3. super delicioase! te pup si-ti doresc sa ai parte de sarbatori luminate si fericite!

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc Ruxy,
    Fericire si sanatate alaturi de cei dragi.
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumesc Emily,
    Paste fericit.
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
  6. Un Paste fericit iti doresc si tie. Sa ai parte de multa sanatate si iubire in viata ta.

    RăspundețiȘtergere
  7. Va multumesc !
    sarbatori luminate si multa sanatate!

    RăspundețiȘtergere
  8. Minunea s-a infaptuit. Sa ne bucuram si alturi de cei dragi. Hristos a inviat! Cu drag,

    RăspundețiȘtergere