vineri, 6 aprilie 2012

raw vegan_ supă cremă de ciuperci



Din când în când parcă merge câte o supă, mai ales supă cremă care-mi place nespus. Cum iarna a fost o piatră de încercare pentru mine care exact în toamnă mi-a venit şi mie raw vegan, a trebuit să mă adaptez pentru reţete adaptate la anotimp. Multe mâncăruri cu ciuperci am făcut şi am încercat şi o supă din ciuperci care mie mi-a plăcut nespus.
Problema este ca trebuie s-o pregăteşti cu puţin timp înainte de masă, căci ciupercile oxidează foarte repede.

Ingrediente
 (pentru două porţii)
5-6 ciuperci mijlocii (eu prefer ciupercile cât mai mici căci aşa vor fi mai albe)
1 felie ţelină
1 felie păstârnac
½ cană caju
1 ceapă albă
3 linguri ulei din sâmburi de struguri extravirgin
pătrunjel frunze


Preparare:
La preparare nu este prea mult de spus căci nu-ţi va răpi prea mult timp.
Spală ciupercile, le taie în felii şi le mixează împreună cu ţelina şi păstârnacul. Pune puţină apă până devine ca o smântână groasă. Adaugă în blender şi nucile de caju înmuiate cam 3-4 ore şi uleiul. Mai mixează până ce se mărunţesc toate foarte bine. Adaugă apă puţin călduţă până obţii consistenţa unei supe creme. Adaugă ceapa tăiată mărunt şi ornează cu pătrunjel verde.


 
Dacă îţi plac ciupercile să ştii că trebuie să încerci şi o supă cremă, căci ea,  micuţa Cenuşăreasă, îţi înnobilează clipa oferindu-ţi cu dărnicie din dragostea sa.  Această supă te va uimi, te va alinta şi-ţi va oferi aventuri de-o clipă şi aer proaspăt de munte însorit.

2 comentarii: