socată şi mentă

Cu siguranţă clipele lungi de iarnă au trecut şi căldura a pus stăpânire pe simţuri. Câtă fericire să rătăcesc tăcută prin piaţa plină de viaţă!

Nu mă mai satur să privesc grădina mea ce se înveleşte cu o mantie verde şi, parcă timidă, îşi alintă crenguţele copacilor ce de curând şi-au împrăştiat florile pentru a lăsa loc fructelor micuţe şi la început de drum. Verdele ei, crud şi cald îmi invadează ochii şi tresalt la parfumul ei, iar într-un colţ  descopăr un ghemotoc alb de flori de soc. 

Le culeg cu graba unui adolescent şi mă visez  în faţă cu un pahar de socată rece şi pişcătoare.

Şi dacă îţi place, iată cum am procedat eu:

Am adunat 20 de flori albe şi parfumate pe care le-am însoţit cu 8 litri de apă. Pentru dulceaţa siropului am adăugat 400 gr miere polifloră şi drojdie uscată bio activă  ½ liguriţă.

Am cules un mănunchi gros de mentă proaspătă pe care am belduit-o bine cu puţină apă, 2 portocale şi 4 lămâi, toate rase de coaja aceea amăruie, 1 rădăcină de ghimber de 2-3 cm, până ce au devenit o cremă foarte fină şi am adăugat-o siropului. Am acoperit cu un prosop şi am ţinut toată această compoziţie 2 zile la temperatura camerei. Nu lăsa să fermenteze căci ea şi la rece/ frig tot mai fermentează;  strecoară bine şi le pune în sticle la rece.

 

Nu a fost prima oară când socata era pe masa mea, dar acum a devenit ambrozie dulce mentolată.

Parfumul florilor de soc, ameţitor, te incită, încântă şi farmecă de parcă acum le-ai descoperit, iar dulceaţa lor divină îţi invadează  simţurile. Caut cu înfrigurare o definiţie a sublimului şi nu găsesc decât darul divin al unei bucăţi de grădină, şi, tremurând cu emoţiile unui adolescent îndrăgostit, ating cu clipa parfumul socului înfiorat de o adiere dulce de vară.