Halvaua
îmi aduce parfum şi amintiri îndepărtate dintr-o copilărie plină de farmec si
culoare. Halvaua este un dulce cu iz de
poveste şi nu pot să nu mă gândesc cu plăcere şi înfrigurare la poveştile celor
1000 de nopţi, poveşti ce mi-au încântat copilăria.
Dar, hai
să-ţi povestesc de o reţetă de halva raw care mie mi-a plăcut foarte mult, şi
unde mai pui că se face foarte repede.
Ingrediente:
½ cană
migdale
½ cană
caju
½ cană
seminţe de floarea soarelui
1 cană
seminţe floarea soarelui măcinată mare
miere de
albine de tei (sau ce ai)
pentru
ornat fructe de care îţi place, eu am ornat cu afine (din congelator căci nu
este sezonul lor).
preparare:
Macini la
râşniţa de cafea seminţele care le-ai măsurat la jumătate de cană.
Cana de
seminţe de floarea soarelui este bine s-o macini separat si cu granule mai
mari, este mai aspectuoasa şi chiar o plăcere să mai găseşti şi seminţe
întregi.
După ce
ai măcinat seminţele şi nucile, amesteca aceste făinuri cu miere de albine. Eu
am preferat teiul căci are un parfum şi gust aparte, dar tu poţi să pui ce
miere ai.
Trebuie
să-ţi spun că trebuie să pui mierea puţin câte puţin căci compoziţia rezultată
trebuie să fie foarte vârtoasă.
Aşează
această compoziţie într-o formă pe care s-o ungi uşor cu puţin ulei din sâmburi
de struguri. Dacă nu ai forme din plastic poţi folosi castronele mici din
sticlă, ceramica sau chiar borcanele mici cu gura largă. Laşi la rece de seara
până a doua zi după care răstoarnă halvaua, orneaz-o aşa cum îţi place si gata.
Sincer,
îmi doresc să te fi impresionat cu aceasta simplă reţetă, si asta nu din
vanitate, ci mai degrabă căci îmi doresc să-ti tresalte inima şi privirea
atunci când nările descoperă acest dulce.
Cu emoţii
şi curiozitatea unui copil am gustat uşor şi am tresăltat atunci când dulcele
acesta m-a cucerit.
Da, nu
poate fi ca acea halva din copilăria colorată, dar cu siguranţă m-a cucerit
căci nu am găsit un gust de seminţe şi
nuci amestecate ci un dulce simplu şi cuceritor.
Cred ca e foarte buna!!!!
RăspundețiȘtergereArata superrr!
Pupici!
Alynusa,
RăspundețiȘtergeredaca ai sti ce repede s-a terminat..
pup